Imaginea lui Dumnezeu in textele sacre evreiesti, crestine si islamice

Ideea acestei cercetari mi-a venit in urma lecturii mai multor autori, oameni desavarsiti in moralitate, precum sfintii parinti din cartile „Filocaliei”, dar si istorici de seama ai antichitatii romane si grecesti. Am savurat cu bucurie operele lui Josephus Flavius (Iosif Flaviu), autor evreu, scrieri care mi-au intregit tabloul de inceput al Cuvantului Lui Dumnezeu, de unde au pornit religiile monoteiste ale evreilor, fie iudei sau israeliti, ale crestinilor greci si romani, iar de aici am pornit spre Dumnezeul musulmanilor, care este acelasi, de vreme ce Abraham (Avram) a fost tatal si al lui Ismael, stramosul musulmanilor si al lui Israel (Iacob), stramosul crestinilor, fie ei catolici sau ortodocsi.

Daca Biblia se adreseaza cititorilor ortodocsi sau nu, am gandit ca si eu pot avea dreptul de a citi Tora si Coranul, chiar daca sunt crestina. Cum as avea dreptul sa-i judec eu pe oamenii de alte confesiuni, daca nu le citesc textele sacre?

Apoi m-am lovit de o alta problema/dilema: se pare ca un text fundamental, precum cel scripturistic, este tradus cu adevarat o singura data in cultura unui popor, toate celelalte editii fiind adaptari si ajustari la varstele limbii, limba aflata in continua evolutie si modificare. Astfel mi-am pus intrebari din ce in ce mai dese despre cuvantul prim, acela dat de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. Ca filolog am intrat si mai mult in alerta, stiind cum literatura orala a fost supusa prefacerilor numerosilor indivizi, care de la o generatie la alta, mai mult, de la sute la mii de ani, la timpuri contemporane, si-au impus amprenta si stilul. In felul acesta gandind, am inceput sa caut texte tot mai vechi si sa le compar pentru a descoperi adevarul initial, daca acest adevar mai poate fi gasit, Cuvantul prim al Lui Dumnezeu.

In istoria lumii vechi, Josephus Favius ramane ca o exemplara sinteza culturala, prin familiarizarea sa cu trei universuri spirituale ale celor trei limbi sacre ale Bibliei — ebraica, greaca si latina — imprejurare care i-a creat autorului, in posteritatea bizantina si medievala occidentala, un loc de neconfundat si de neegalat.