Padurea spanzuratilor

Despre romanul Pădurea spânzuraților al lui Liviu Rebreanu criticul George Călinescu spunea că este: „un roman psihologic, monografia incertitudinii chinuitoare”, în timp ce pentru Nicolae Manolescu el reprezintă „un roman al conștiinței... al revelațiilor succesive și al momentelor excepționale, un roman al conștiinței morale.” Eugen Lovinescu, pe de altă parte numea creația lui Liviu Rebreanu pur și simplu: „cel mai bun roman psihologic român, în sensul studierii evolutive a unui singur caz de conștiință - studiu metodic, alimentat de fapte precise și de incidente, și împins dincolo de țesătura logică, în adâncurile inconștientului.” Publicat în 1922, Pădurea spânzuraților este deopotrivă un roman de război și unul de profundă analiză psihologică, fiind inspirat din tragedia reală a fratelui autorului, Emil Rebreanu, executat în 1917 pentru încercarea de a trece pe frontul românesc. Datorită faptului că în Pădurea spânzuraților Liviu Rebreanu realizează primul roman românesc cu abordare realistă și analiză psihologică detaliată, autorul este considerat părintele romanului românesc modern, Apostol Bologa conturând prototipul intelectualului care întruchipează idealurile unei generații. Opera lui Rebreanu se remarcă prin realismul obiectiv, construcția psihologică profundă a personajelor și reflecția critică asupra societății românești interbelice. Prin contribuția sa, el a creat prototipul intelectualului și al țăranului român complex, cu idealuri, frământări și conflicte interioare, consolidându-și locul în patrimoniul literaturii române. Pădurea spânzuraților îl aduce în prim-plan pe locotenentul Apostol Bologa, student la Facultatea de Filosofie din Budapesta. Apostol Bologa, originar din orășelul transilvănean Parva, de pe valea Someșului, este fiul avocatului memorandist condamnat la doi ani de închisoare, Iosif Bologa. Acesta îi transmisese fiului său un profund simț al datoriei față de țară și un viu sentiment național, cuvintele lui răsunând și acum în mintea personajului: Să năzuiești mereu a dobândi stima oamenilor, și mai ales pe a ta însuți. De aceea sufletul tău să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba și vorba cu fapta, căci numai astfel vei obține un echilibru statornic între lumea ta și lumea din afară! Ca bărbat, să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român!... În aceste condiții, faptul că a făcut parte din Curtea Marțială care l-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda, vinovat că a încercat să treacă la inamic, și că a fost de acord cu execuția acestuia, declanșează o adevărată criză morală a personajului, care se zbate între sentimentul că a făcut ceea ce trebuie și un apăsător și insuportabil gând că poate lucrurile nu stau chiar așa. Moartea sublocotenentului ceh Svoboda, al cărui nume înseamnă „liberate”, privirea acestuia în ștreang, ultima lui suflare devin o obsesie pentru tânărul gânditor și sensibil, educat în spiritul credinței creștine. Această imagine nu-l va părăsi până la moarte și își va pune amprenta asupra întregii lui vieți viitoare. Acest episod evidențiază de altfel tema principală a romanului, și anume, injustiția războiului, care judecă doar faptele, nu și sufletele oamenilor. În spiritul ciclicității, o trăsătură fundamentală a prozei realiste românești, scena de la începutul romanului revine și în finalul acestuia, mult mai dramatic deoarece îl are ca protagonist de această dată pe Apostol Bologa, personajul de care cititorul s-a atașat emoțional și cu care se simte acum solidar. Cele două scene, care marchează începutul și sfârșitul romanului sunt „unite” simbolic de lumina din privirile celor două personaje care sugerează o „pădure a spânzuraților” – un lung șir de destine umane frânte de război. Romanul este împărțit în patru cărți. Iată despre ce este vorba în fiecare dintre ele: Cartea I • Capitolul 1 În satul Zirin se pregătește execuția prin spânzurare a sublocotenentului ceh Svoboda, prins încercând să evadeze. Sub un cer mohorât de toamnă, soldații și groparii sapă groapa, iar locotenentul Apostol Bologa asistă la execuție. Atmosfera este apăsătoare și tristă, iar Bologa este impresionat de curajul condamnatului și de reacțiile emoționante ale soldaților care au lacrimi în ochi. Bologa rămâne profund tulburat de scenă și încearcă să își mascheze propriile trăiri sub aparența simțului datoriei. • Capitolul 2 După execuția la care a asistat, Apostol Bologa este profund tulburat și încearcă să-și înțeleagă sentimentele. Pentru a scăpa de aceste gânduri, își amintește de copilăria din satul Parva și de familia sa: mama sa, o femeie foarte religioasă, care i-a insuflat credința în Dumnezeu, și tatăl său, Iosif Bologa, un avocat sever și patriot care credea cu convingere în ideal și datorie. Moartea tatălui îl marchează puternic. Apostol simte că și-a pierdut credința și pleacă să studieze filosofia la Budapesta, unde își formează o concepție rațională despre lume și despre datoria față de stat. După logodna cu Marta, fata avocatului Domșa, gelozia și dorința de a-și demonstra valoarea îl determină să se înroleze în armată, unde începe o carieră militară de succes, fiind decorat de mai multe ori și avansat rapid la gradul de locotenent. • Capitolul 3 Bologa primește vești de acasă printr-o scrisoarea de mama sa și află că protopopul Groza a fost arestat deoarece le predica oamenilor să nu renunțe la limba și credința românească. Bologa decide ulterior să se întoarcă pe front, considerând că acolo este mai bine decât în Zirin, satul în care se afla acum. • Capitolul 4 La popota diviziei, se discută despre execuția soldatului Svoboda. Ofițerii dezbat problema vinovăției și a datoriei față de stat: unii, precum Varga și Bologa, susțin că trădarea trebuie pedepsită pentru a apăra patria, în timp ce alții, ca Gross și Cervenco, critică războiul și consideră că viața omului este mai presus de stat. Se evidențiază astfel idei total diferite despre patriotism, umanitate și dreptate. Bologa participă cu reținere la discuție, fi