Umbra timpului

Intr-o literatura in care realizarea artistica coincide de obicei si cu cea dintai sfortare, cazul d-lui Ion Pillat este rar: ca sa ajunga la Pe Arges in sus, poetul a trebuit sa treaca printr-o serie de laborioase deveniri; in rodul copt de acum musteste seva multor ani de infructuoase incercari. Numai dupa sovairi si lungi ocoluri, el a izbutit sa-si gaseasca originalitatea si sa se situeze literar. intamplarea e cu atat mai rara, cu cat domeniul in care s-a situat nu e nici indepartat, nici exotic; dupa vane ispite budiste, poetul a revenit si s-a implantat in campul stramosesc, intre dealul si via Floricai, intre castanul cel mare si apa Argesului, in peisagiul familiar al copilariei, intre orizonturile poetice si poetizate de amintire.Dintr-o desavarsita consonanta a sentimentului elegiac, atat de simplu si de profund, cu mijloacele de realizare tot atat de elementare, a iesit aceasta opera de cristalina rezonanta, cu sunetul ei propriu, desi se integreaza in intreaga simfonie a literaturii noastre bastinase. Aceasta literatura are un caracter traditionalist; cum insa si d. Nichifor Crainic a intrupat ferm aceeasi atitudine, trebuie sa facem diferentierile cuvenite. Desi a pornit de la Sesurile natale, si deci de la un orizont determinat, viziunea poetica a d-lui Nichifor Crainic s-a largit apoi si s-a abstractizat; slobozind contactul cu realitatile umile, singurele ce pot sensibiliza, s-a conceptualizat; devenind constienta, a luat un ton teoretic sau chiar didactic. Poetul e la intersectia naturii cu rasa; sufletul lui exprima spectacolul neschimbat al unor orizonturi limitate; e stropul din urma al unor lungi generatii de oameni ce se scurg si se mladiaza in aceeasi matca; traditionalismul imbratiseaza si rasa si se ridica pana la ideea larga de patrie, in care intra atatea elemente abstracte. Traditionalismul d-lui Ion Pillat e mult mai ingradit si mai concret: el purcede de la realitati: de la ”vie”, de la “castanul cel mare”, de la ”varful Dealului”, de la ”lunca“, de la, “odaia bunicului”, de la ”capela“ — de la tot ce incheaga nu numai orizontul Floricai, dar si patriarhala casa a bunicului, de la ”putina unde isi lua bai de foi de nuc”, pana la ”ceasul lui de pe masa ce si-a mai pastrat tictacul”. Acest traditionalism nu se ridica nici la neam, nici la patrie; ca peisagiu el se opreste la hotarele Floricai; iar ca solidaritate, se margineste la o simpla legatura familiala: bunica si mai ales bunicul domina aceasta poezie domes- tica[...]Figura lui Ion Bratianu se desprinde, astfel, din toate lucrurile marunte ce l-au inconjurat si se risipeste, inmultindu-se, in reinnoirea naturii de primavara: un nou panteism familial se iroseste, parfumat, din aceste versuri de pietate... Emotia poetului e reala: ea are insa o si mai mare rezonanta in noi prin insasi pietatea pe care o simtim cu totii fata de ”pastorul de oameni”; sentimentul se generalizeaza si familia mica se leaga de familia mare. Tonul nu este totusi ridicat; nu se inalta la epos; nu luneca nici la panegiric; patriotismul isi impinge discretia pana a se sterge cu totul.Pietatea...