In trecere

Am inceput sa scriu dintr-o nevoie de eliberare. La fel ca fiecare, de-a lungul vietii, am adunat amintiri de tot felul, ganduri care ar fi ramas nespuse. O intamplare neplacuta, care nadajduiesc sa fie si ultima, m-a determinat sa-mi astern pe hartie trairile, framantarile, sperantele, inlantuite intr-o viata. Toate creioneaza povestea mea. Am completat-o cu franturi din povestile oamenilor cu care am interactionat si ale locurilor pe care le-am vizitat.

Nu mi-am descoperit vreo indemanare necunoscuta. Stiu ca nu e deloc simplu sa exprimi ceea ce vrei sa spui. Cuvintele nu sunt atat de usor de imblanzit, dar am gasit o cale care mi-a permis sa dialoghez cu mine insami. Mi-am pus intrebari, la care am incercat sa gasesc si raspunsuri.

Nu am facut-o dintr-o nevoie de apreciere si nu visez la aplauze. Dar m-as bucura daca tu, cititorule, ai fi curios sa imi cunosti povestea. - Nora Han Ar fi cea mai mare rasplata pentru mine.

In trecere – o istorie a unei vieti... neirosite – sau Cum sa-nveti sa zbori... din genunchi Volumul Norei Han este o lectie, o lectie despre „curajul de a fi imperfect”, despre vointa, determinare, capacitatea de a gasi in propria persoana taria de a nu te lasa doborat, despre speranta si, mai ales, despre intelepciunea de a cauta, in lucruri marunte, bucurie si resurse pentru hrana propriului suflet.

In trecere este acea carte, pe care, odata deschisa, o parcurgi fara dorinta de a o inchide decat atunci cand va fi citit si ultimul rand, acea carte, la sfarsitul careia, iti analizezi propria viata si te intrebi daca ingenunchierile tale au avut putinta inaltarii deasupra a ceea ce ai fost in clipele de dinaintea caderii.

Scrierea Norei Han este imbold, este sinceritate, este claritate asupra a ceea ce inseamna viata traita frumos, este... minunata! - Roxana Medvetki... vad in departare o fetita venind dinspre scoala catre casa, cu ghiozdanul in spate si mancand cu pofta din coaja care, putin mai inainte, imbracase o paine. Luminite albastre de multumire ii sclipesc in ochi, dai- cu cat se apropie mai mult, cu atat pasii ii sunt cuprinsi de sovaiala.— Iar o voi incasa, isi spune in gand. De atatea ori am fost avertizata sa nu mai fac asta.

Strabate curtea in fuga. Trece pe langa bunica, care trebaluieste pe prispa, langa usa casutei sale si piteste painea sub prosopul de pe masa. Are multe treburi pe care trebuie sa le termine singura pana cand vin parintii de la serviciu.

Mai intai, in gradina, o asteapta fanul proaspat cosit sa-l ridice semet in bataia vantului, pentru a se zvanta. Apoi, se apropie ora cand trebuie sa pregateasca ceva de mancare. Regula este batuta in cuie. Cu jumatate de ora inainte de sosirea parintilor, pune intr-un ceaun de tuci apa pentru mamaliga care se va odihni aburind pe fundul din lemn de brad, in mijlocul mesei. Alteori, pregateste cu mintea ei de copil, in care a intrat prea timpuriu mintea unui om mare, o mancare de fasole verde sau de cartofi. Printre treburi si lectii,...