Degeaba ai citit atâtea cărți

Când îl citesc pe Remus, mi se reconfirmă ceea ce văd la el și față în față. Are o răbdare aparte și un mod distinct de a asculta și observa lumea din jur, e relevant și pentru mine pe ce pune lupa ori ce alege să decupeze din toată încâlceala relațiilor dintre oameni, atunci când aceștia nu au «presiunea să joace un rol». Deși diferit de la o povestire la alta, naratorul lui pare mereu obsedat și nedumerit despre cât și cum se produce apropierea fie dintre tată și fiu, fie dintre prieteni, pentru care pare să aibă un cult special. Asta în timp ce hoinărește într-un cadru realist, dar cumva și suprarealist, de Motru relocat înMexic de către un Salinger care se ascunde în București, după ce a împrumutat un ochi de la Tarantino. Și dezvăluie un mic univers în care tot descoperă bug-uri, simte că ceva nu se pupă, că ceva importantîi scapă. Însă nu degeaba a citit atâtea cărți ori a văzut atâtea filme, nu degeaba trăiește pe pielea lui absurdul vieții cotidiene. Pentru că dozajul prin care povestește – fără a face risipă de cuvinte, cu umor și (auto)ironie – ne oferă un Boldea unic, autentic și proaspăt. - Florin Lăzărescu După un debut foarte bun, de succes, Remus Boldea revine în forță. Scrie parcă și mai lejer despre lucrurile incomode și, când deschizi cartea, se simte bucuria pe care a trăit-o la fazele care i-au ieșit bine. Puștiul care «chelește de la 16 ani» își începe fiecare poveste cu un punchline, vorbește natural, ca la bere, e amuzant fără să facă eforturi și uneori fără să vrea, când personajele preiau controlul și vin cu felul lor unic de a privi viața. Altfel spus, degeaba ai citit atâtea cărți, dacă nu ai citit-o și pe asta. Marius Aldea Cred că m-am apucat de citit dintr-un soi de incapacitate. Nu eram bun la fotbal, iar la școală învățamcel mult mediocru. Probabil că Dumnezeu mi-a observat lipsa cronică de talent, apoi s-a scărpinat înbarbă și-a stat un pic pe gânduri. «Cu ce să-l ajut pe puștiul ăsta care, la nici 16 ani, chelește?» Poate că i-am părut simpatic, pentru că a chemat un înger care ardea gazul de pomană și i-a zis: «Du-te la fraierul ăla mic și pune-i o carte în mână, să vedem ce iese». Cred că a fost destul de dezamăgit când s-a uitat în mintea mea și și-a dat seama că nu prea înțeleg mare lucru din Trei dinți din față a lui Marin Sorescu. Aia a fost prima carte pe care țin minte că am citit-o cap-coadă. O citeam seara în bucătărie. La un moment dat mama s-a trezit să se ducă la baie și s-a speriat când m-a văzut cu o carte în mână. Mai ales că în biblioteca din apartamentul nostru existau doar milieuri și bibelouri. Nicio carte. Nici măcar Biblia. Dar îmi închipui că pe Dumnezeu nu L-a deranjat că nu aveam bestsellerul Lui pe raft. - Remus Bolde