Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf

Am scris cartea de față cu sentimentul că nu e vorba despre o singură eroină, ci despre patru. După fiecare încercare de sinucidere, Virginia Woolf a devenit o altă ființă. Deși condițiile exterioare ale vieții nu s-au schimbat radical, perspectiva intimă asupra existenței o făcea de nerecunoscut. Aproape insesizabil, a devenit o altă persoană. E vorba de o metamorfoză calitativă, de o alterare stranie a felului de a fi în lume. Trei dintre tentative au fost eșecuri și abia a patra, când scriitoarea împlinise cincizeci și nouă de ani, a dus la finalul pe care-l preconizase încă de la o vârstă fragedă. Se poate, așadar, vorbi de un parcurs suicidar de aproape patru decenii, trăit în patru secvențe identitare distincte. Ceea ce le-a unit a fost ideea morții, care a lucit mereu în penumbra vieții cotidiene, uneori cu intensități isterice, alteori abia pâlpâind.În paginile ei, tentativele de sinucidere n-au lăsat urme propriu-zise, deși există numeroase referințe la decizia de autosuprimare. Ele nu au de-a face direct cu boala, cu momentele de acutizare a acesteia, ci cu o teamă constantă, care s-a instalat ulterior, în momentele de relativă robustețe fizică și psihică. După recâștigarea echilibrului, reapărea teroarea că se va îmbolnăvi și că nu va putea face față torturilor morale prin care știa că va trebui să treacă iar și iar. (Mircea Mihăieș