Viclenescu-Sterpelici

E de prisos să spunem că vulpile sunt șirete, șterpelicioase, pungașe și perfide - o știe deja tot păsăretul -, dar mai rar ar putea vreo vulpe pe lume să întreacă în vicleșug familia Viclenescu-Șterpelici de la Vulpești. Urși cât stânca, lupi cu colți fini, pisici sălbatice cu gheare țepoase, bursuci de familie bună, huhurezi cu carte, toți cad în plasa șmecheriilor ticluite de Viclenești ca să-și apere pielea și să-și umple cămara cu bunătăți. Dar, pungași cum sunt, n-ai cum să nu le ții partea, fiindcă, în cursa pentru supraviețuire în pădurea întunecată, o scot la liman doar cu ascuțimea minții lor. Despre şleahta Vicleneştilor se spun verzi şi uscate, depinde la cine-ţi pleci urechea în pădure. Dar un lucru e cert: toţi sunt îngrozitor de buni la inimă, fatal de sinceri şi ucigător de mărinimoşi şi ospitalieri. Ce mai, sunt buni rău. Iar lucrul ăsta se vede şi în cele mai tragice şi mai de răscruce momente din viaţa lor, când, plânşi şi îndoliaţi, cu inima frântă de moartea lui Ursache, nu uită să se gândească la binele şi bunăstarea confraţilor lor, indiferent de mărime şi culoare – păienjenaşi cât unghia, puişori de coţofană, soboli mătăsoşi sau arici ţepoşi. Citește continuarea articolului pe blog