Ambasadorii

Istoria nu curge în linie dreaptă. Este făcută de bărbați și de femei și este uneori rezultatul întâmplării. Calea evenimentelor și a ideilor nu se întinde lin de la Tucidide, prin Machiavelli spre pace perpetuă. În locul progresului inevitabil avem parte mai adesea de starturi false, drumuri înfundate, evenimente întâmplătoare, bune intenții înțelese greșit. Prin urmare, aceasta nu este o istorie convențională a diplomației. Richelieu și Mazarin au trăit într-o lume pe care cu greu ne-o putem imagina azi, dar din vremea lor putem vedea contururile Europei contemporane. Talleyrand și Congresul de la Viena din 1815 ne aduc mai aproape de prezent. Talleyrand era produsul ancién regime, dar a fost și primul om de stat european care a vizitat America. La Congresul de la Viena a fost discutată prima dată o problemă umanitară – comerțul cu sclavi. Din acel moment încolo, problemele umanitare au făcut parte din agenda diplomatică. Cartea incisivă și elegant scrisă a lui Robert Cooper include o analiză impresionantă a oamenilor care au construit Occidentul Războiului Rece. Punctul culminant al acestei drame a fost Criza Rachetelor cubaneze, cu contrastul său între dezbaterea deschisă pe care o folosea John F. Kennedy pentru a lua decizii și sistemul închis de la Moscova. Henry Kissinger este figura centrală a lumii postbelice, dar și unul dintre marii scriitori ai diplomației. Povestea lui este din unele puncte de vedere tipică: a dat greș în privința celor mai importante scopuri ale sale și a avut succes în modul la care nu se așteptase vreodată. Între timp, o poveste de succes notabilă și neglijată este cea a diplomației germane