Etica neuitării

O spun cu deplină responsabilitate și convingere – în cultura română, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea și demistificarea pretențiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adâncime, infraraționale, dintre comunismul românesc (și nu numai) și variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrățișat temele, fantasmele și obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist.La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conștiinței istorice, găsim în opera Monicăi Lovinescu argumente imbatabile pentru a nu uita. — VLADIMIR TISMĂNEANU Pentru a vedea ceea ce aparține, din starea actuală, specificului național (neantului valah) și ce lui «homo sovieticus», ar fi nevoie, pe de o parte, să acordăm prioritate studierii în profunzime a fenomenului comunist, servindu-ne de studiile scrise de-a lungul acestei jumătăți de veac în Occident, iar pe de alta, să comparăm câteva din plăgile, viciile, neajunsurile dezvăluite de brusca detracare, dezmembrare a imperiului comunist. De la formele extreme ale unui naționalism cu miasme de ură, ce otrăvesc atmosfera, până la dificultățile societății civile de a se reconstitui, greutatea de a asuma cu adevărat o răspundere, dificultatea de a despărți adevărul de minciună – toate să fie oare datorate doar balcanismului nostru frenetic?... Ieșirea din insularizarea explicației specific românești, și numai românești, ar servi și la ruinarea celuilalt pol: mioritic, sau de continuă victimizare, ce-ar putea, sumar și familiar, fi rezumat prin «ca la noi, la nimenea». — MONICA LOVINESC