Povestiri cu final schimbat

Florin Iaru poetul a început o nouă viaţă de când s-a apucat de proză. Asta nu înseamnă că a sacrificat poetul din el, ci l-a pus altfel la treabă. Adică a rămas acelaşi vizionar sclipitor, cu o imaginaţie uluitoare, care n-a coborât, cum se zice, la proză. A ridicat proza la înălţimea poeziei, în acest volum de povestiri în care termenul de capodoperă aproape că se banalizează din cauză că Iaru tot nimereşte acel ochi al taurului, la care mulţi nici nu visează, ca un campion literar la pistol viteză. Cu această extraordinară colecţie de povestiri, Iaru, care a bătut energic la uşa prozei cu primul lui volum de schiţe, nu s-a grăbit să se instaleze în vreun fotoliu de mare prozator. Dar chiar dacă ar vrea să rămână în picioare printre aleşi, Iaru ne obligă să să-l rugăm să se aşeze pe fotoliul care-i va purta numele după această carte. Cristian Teodorescu În lipsa efectului controlat de nefericire, ne-am opri pe o treaptă inferioară de civilizaţie şi progres şi am rămâne acolo. E drept, nici nu ne-ar trebui mai mult, iar artele, ingineria şi vânzarea de iluzii ar muri nenăscute. Nici mama-Biserică, cea însărcinată cu fericirea de după, nu s-ar simţi prea confortabil într-o asemenea lume. Rezultă, logic, că toţi luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva fericirii, făcând front comun şi rupându-l pe dracu-n patru, numai s-o elimine definitiv, în numele fericirii ulterioare. Florin Iaru Citește un fragment din carte aici. Citeşte un interviu cu Florin Iaru pe fictiuni.ro