Povestiri bizare

Traducere din limba polonă de Cristina GodunUn medic scoţian din secolul al XVII-lea, ajuns în slujba regelui Poloniei, descoperă o rasă ciudată de copii vegetali. O familie formată din patru femei identice primeşte vizita unui cuplu de bărbaţi similari. Un bătrîn văduv, însingurat şi tipicar, observă într-o dimineaţă că lumea din jur s-a transformat aleatoriu (sau, dacă nu, că şi-a pierdut el minţile). O lume degradată, dintr-un viitor nedefinit, îşi păstrează stabilitatea graţie sacrificiului unui personaj misterios, aparent nemuritor, ce suferă pentru oameni de peste trei sute de ani. În zece texte dense, pline de dinamism şi surprinzătoare de la premise pînă la final, imaginaţia neîngrădită ce caracterizează Povestirile bizare ale Olgăi Tokarczuk cucereşte nu doar prin subiecte ori prin atmosfera creată, ci şi prin forţa empatică ce le străbate. Pendulînd între fantastic, SF, straniu şi insolit, aceste povestiri reprezintă tot atîtea mostre de virtuozitate şi inventivitate artistică ale acestei remarcabile prozatoare. Diversele tipuri de religiozitate, umorul de sorginte literară, desenarea contururilor viitorului, straniul, noul şi imprevizibilul, precum şi analiza lumii în care ne mişcăm plini de îndoieli – iată temele esenţiale abordate în recentele povestiri ale acestei scriitoare excepţionale. (Głos Kultury) Bizare, insolite, stranii, neobişnuite… şi totuşi clasice, cunoscute, familiare, povestirile din acest volum ne lasă impresia că le-am mai auzit undeva, cîndva. Dar ce se ascunde în spatele misteriosului titlu al Olgăi Tokarczuk, Povestiri bizare? Un şir de plăsmuiri şi traume neasumate, veşnicia sufletului, întrupări succesive, căutarea propriului loc pe pămînt şi teama că omul va observa cu uşurinţă cum magia şi cotidianul se întrepătrund. (Magdalena Brodacka) După prelegerea susţinută la ceremonia decernării premiilor Nobel, se vorbeşte foarte mult despre tandreţea, sensibilitatea şi duioşia faţă de lume pe care le iradiază scrierile Olgăi Tokarczuk. Această tandreţe se face simţită şi în Povestirile bizare mai ales prin maniera caldă, empatică în care scrie despre destine umane lipsite de strălucire, rătăcind dezorientate în propria viaţă, chinuite de singurătate, angoasă, alienare, frică de bătrîneţe, boală, moarte, dar şi de viitorul apocaliptic. (Cristina Godun