Istoria ieroglifica

Istoria ieroglifica, lucrare satirico-politica de dimensiunile unui roman, cu personaje din lumea animala, este o alegorie cu caracter istoric si autobiografic scrisa intre anii 1703-1705. Opera este impartita in douasprezece parti, disimuland personajele reale in chipul pasarilor si al animalelor si face prima incercare de transpunere a vocabularului stiintific grecesc in romaneste. Lucrarea cuprinde cugetari, proverbe si versuri care reflecta influenta poeziei populare, aducand o contributie pretioasa limbii noastre literare.

Este considerata prima incercare de roman politico-social, alegoric si autobiografic. Dimitrie Cantemir satirizeaza lupta pentru domnie dintre partidele boieresti din Tarile Romane. Aceasta lupta alegorica se reflecta printr-o disputa filosofica intre doua principii, simbolizate de Inorog si Corb. Corbul (Constantin Brancoveanu), epitropul pasarilor, a dat porunca sa se inlature Vidra (Constantin Duca) de la epitropia dobitoacelor si sa se inscauneze Strutocamila (Mihai Racovita). In centrul actiunii se afla Inorogul, un simbol al fiintei superioare aflate in opozitie cu lumea intreaga. Romanul are caracter alegoric, prin povestea despre animale, autorul ilustreaza conceptia lui despre existenta: lumea pamanteasca este guvernata de forme, iar zvarcolirea omului pentru a-si asigura subzistenta ori lacomia il impiedica sa vada imaginea globala a vietii. Inorogul are control asupra labirintului lumesc, mentinand armonia. Tema Conducatorului corupt determina destramarea lumii pe care o conduce. Cantemir imagineaza un univers fantastic populat cu pasari (valahii) si patru­pede (moldovenii). Preocuparea generala se indreapta spre gasirea condu­catorului potrivit. Animalele pastratoare ale semnificatiilor din bestiariile medie­vale se aduna pentru a alege un conducator, dar discutiile deviaza si vorbitorii dezbat in discursuri retorice impecabile problema apartenentei de rasa a Strutocamilei, hibrid monstruos si simbol al dezechilibrului lumii. Prin scrierea Istoriei ieroglifice, Dimitrie Cantemir a urmarit patru scopuri: dezvaluirea faptelor caselor domnesti si boieresti ale vremii, deprinderea stilului retoric, imbogatirea limbii si a fondului gnomic romanesc cu „sententii”.