Mentori, temple, ispitiri

Nora Maria Vasilescu s-a nascut la Bucuresti, la 18 decembrie 1964. Debuteaza sub pseudonimul Valer Brancovan in „Romania Literara” (1986) cu un grupaj de poeme. Absolventa a Facultatatii de Litere din Bucuresti, sectia romana/engleza (1989). Frecventeaza cenaclul de poezie al lui Mircea Martin. Temporar conduce cercul de critica literara al lui Eugen Simion (colaborare intrerupta dupa o comunicare despre figura dictatorului in romanul sud-american). Conduce timp de trei ani cenaclul de folclor literar. Evita repartitia trecand la FF in ultimul an si angajandu-se la Biblioteca Nationala, departamentul de schimb international. Preparator la Facultatea de Litere, catedra de Folclor literar romanesc (1990-1995).

Publica articole de antropologie culturala, traduce Riturile de trecere de Arnold van Gennep si Magie, stiinta si religie, de Bronislav Malinowski, ambele publicate la editura Moldova, Iasi. Bursa Fulbright la Texas Pan American University, cultural anthropology, sub conducerea profesorului Mark Glazer (1995-1997).

Publica primul volum de versuri, in engleza, Daughter of King Lear(Toth Press, 1997). Lucreaza ca cercetator stiintific la Centrul National pentru Cercetarea si Valorificarea Culturii Populare (la vremea respectiva un fel de concurenta a Institutului de Folclor, doar ca sub egida Ministerului Culturii, nu a Academiei); construieste prima baza de date etnologica in format electronic; face cercetare de teren mai ales in Transilvania. Alaturi de Danut Dumitrascu, coordoneaza filmul Melania, de la fata notarului la mostenitorul tronului. Scrie Cu soarele pe piept – piesa reprezentata la Teatrul National din Iasi.in 2007 se intoarce in Statele Unite, alaturi de sot. Scrie, citeste si face voluntariat la o casa de batrani.

Citind Mentori, Temple, Ispitiri, primul volum din Orenda, fictiune romanesca plasata de Nora Maria Vasilescu prin mileniul VII, cel care va sa vina pesemne intr-o zi, incerci un sentiment de familiaritate si altul de alienare. Ceva deja vu et bien connu razbate din evocari si descrieri, uneori sarindu-ti chiar in fata. Daliha Kaiym este un cartier raufamat, intesat de pestrite grupuri interlope.

Autoarea nu si-a propus sa inventeze vreo utopie mizerabilista si nici sa adere la vreo ideologie de melodrama stangista. Caci Orenda este mai degraba un duh ce se poarta pe deasupra astrelor. Avem de a face cu o lume imaginara intr-o federatie de corpuri cosmice, planete si sateliti, a carei viata pulseaza in principal pe astrul Mufrid. Exista insa si planete muncitoresti precum Pavo3, se cunosc lumi de un prestigiu inferior ce se cuvin a fi ascunse, conform mentalitatii mufridienilor etc. Societatea, asadar, este si nu este evoluata fata de Anno Domini 2016. Oamenii ajung sa traiasca 400 de ani, medicina atinge culmi abia visate astazi, in stare fiind a efectua interventii simili chirurgicale doar prin actiunea gandului, telepatia si-a castigat o forta reala, dar nu si o independenta pe masura, fiindca puterea telepatica a unui personaj e contracarata de abilitatile in materie ale altuia. Lumea pare proiectata de un Nietzsche destul de tulburat. Actioneaza apoi, cu interese divergente, clanurile, intre care unul pozitionat central. Au loc de asemenea comploturi, incercari de asasinat, proiecte obscure de utilizare a tehnicii medicale ca arma vulneranta sau letala, ba chiar si crime pasionale....