Constantin Noica in amintirile si marturisirile unui preot ortodox

Pr. Constantin Stan Dogaru (n. 1954) a publicat pana acum trei carti: Fiinta la raspantiile limbajului (2000) - un tratat despre cunoasterea revelatorie; Capete apocrife (2004) - un jurnal de experiente duhovnicesti, culturale si umane, ridicate la putere. In 2005, a publicat volumul Palimpsest, reflectii si dialoguri poematice dedicate unor oameni esentiali pentru viata si devenirea sa.

In 1984, Constantin St. Dogaru, pe atunci preot intr-un satuc din Prahova, il cauta pe filosoful de la Paltinis, urca muntele si ramane o vreme langa magistrul sau, mitul Noica. Tanarul preot are vocatie autentica de ucenic. Acea ucenicie patimita frumos, gata de mucenicie. Il frecventeaza pe Noica patru ani, pana in decembrie 1987, adica pana la moartea marelui om. Intre preot si filosof s-a creat o relatie speciala. Este un pic diferita de relatia maestru-discipol pe care Noica a avut-o cu tineri literati, filosofi sau simpli admiratori. Noica insusi realizeaza ca i s-a oferit ocazia unei relatii aparte, propice evaluarii intalnirii filosofiei cu teologia. „Sunteti filosof crestin?“ intreaba preotul. Noica raspunde: „Sunt filosof pur si simplu, dar recunosc ca teologia a fost umbra sau ingerul din spatele meu“. Constantin St. Dogaru pastreaza mereu o sfiala mirata, ca in fraza de situare: „Noica... la care un biet popa de tara... a avut curajul sa urce“. Preotul urca asadar cu smerenie la Olimpul Noica. Smerenia preotului face sa rodeasca, sau potenteaza, smerenia filosofului in fata vastitatii misticii. Noica zicea: „Numai dintr-un singur punct exterior filosofiei poti ajunge la filosofie: de la teologie“.