Antibalonare (D149) 15cps moi

Feniculul şi menta ajută în caz de flatulenţă şi spasme intestinale. Ingrediente active: Floarea soarelui, Cardamon, Coriandru, Menta, Fenicul, Coada Şoricelului, Roiniţă, Ghimbir, Scorțișoară Compozitie: -ulei vegetal de floarea soarelui 162 mg -ulei esenţial de cardamom (Cardamomi aetheroleum) 18,9 mg -ulei esenţial de coriandru (Coriandri aetheroleum) 18,9 mg -ulei esenţial de mentă (Menthae aetheroleum) 18,9 mg -ulei esenţial de fenicul (Foeniculi aetheroleum) 13,5 mg -ulei esenţial de coada şoricelului (Millefolii aetheroleum) 13,5 mg -ulei esenţial de roiniţă (Melissae aetheroleum) 8,1 mg -extract de ghimbir (Zingiberis rhizoma) standardizat în min. 15% gingeroli 8,1 mg -ulei esenţial de scorţişoară (Cinnamomi aetheroleum) 8,1 mg Fructele de cardamom au fost descrise prima dată de către Dioscorides şi Plinius. Un remediu denumit Cardamom este menţionat de către Hippocrates, Theophrastus şi Dioscorides, primul dintre aceştia utilizându-l în medicină. Acestea au fost consumate ca şi condiment în principal în părţile din sudul Europei. Efectele sale sunt cele ale plantelor aromatice, foarte agreabile şi reconfortante şi sunt folosite atât pentru aromă, cât şi pentru proprietăţile înviorătoare şi întăritoare. Coriandrul este o plantă indigenă din Europa de Sud şi Orient, cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru utilizarea medicală şi în gastronomie, menţionată în papirusul Ebers (1550 î.

Hr.). Conform Galenoterapiei lui Marin Popescu, Dr., 1943, „nu se poate contesta acţiunea sa tonifiantă asupra stomacului, proprietatea carminativă […] şi calitatea de a fi uşor stimulant digestiv". Menta era cunoscută de daci sub numele de mantia, mentiă, mintă. În Papyrus Ebers se menţionează că izma a fost folosită în Egipt cu 1550 de ani î.

Hr. Aceasta este amintită atât în scrierile greceşti ale lui Dioscorides, cât şi în cele latineşti de către Columella, Pilnius cel Bătrân şi alţii. Calităţile curative ale mentei sunt menţionate şi în lucrările medicilor antici precum Hippocrates şi Paracelsus. Lonicerus scria în 1564 despre proprietăţile curative ale mentei în ediţia a III-a a publicaţiei Synopsis Stirpium Britannicum. În zilele noastre o cunoaştem pentru calităţile digestive, reconfortante, aroma plăcută ce aduce o notă de prospeţime. Feniculul era cunoscut de vechii egipteni, arabi şi chinezi. Este o plantă perenă nativă în bazinul Mediteranean, în prezent mult cultivată în ţările europene. Utilizările terapeutice moderne ale feniculului în Germania şi Statele Unite îşi au rădăcinile în medicina tradiţională greacă, practicată de Hippocrates şi mai târziu de Dioscorides. Este utilizată pe scară largă în medicina tradiţională arabă. Coada şoricelului a apărut menţionată în cărţile farmaceutice medievale. În India este un valoros remediu din timpuri îndepărtate. Este apreciată pentru că facilitează digestia şi contribuie la funcţionarea normală a tractului intestinal. Alchimistul şi medicul Paracelsus, la începutul secolului XVI, selecta roiniţa pentru a prepara al său „elixir vitae", prin care mărturisea că va revigora şi întări organismul omului, aducân-du-l aproape de imortalitate. Astăzi ştim că roiniţa este o plantă consacrată, cărţile, tratatele şi farmacopeile documentând îndelungata utilizare tradiţională a acesteia, precum şi efectului liniştitor general asupra organismului, fiind benefică pentru o digestie relaxată şi o stare generală destinsă. Ghimbirul este un vechi condiment indian, care a fost cultivat din antichitate atât de către indieni, cât şi de către chinezi. Ghimbirul este adesea menţionat în Farmacopeile chinezeşti, în Ayur-Vedas Susrutas, în literatura sanscrită dar şi în scrierile grecilor şi romanilor antici. Celsus, Dioscorides şi Plinius îl tratau ca pe un condiment cunoscut. Răspândirea sa în Europa s-a produs foarte rapid, la începutul secolului XI fiind înregistrat în scrierile anglo-saxone. Prima menţiune a uleiului esenţial distilat din ghimbir a fost găsită într-un curs special din Copenhaga, datând din anul 1672. Scorţişoara este menţionată atât în Biblie, cât şi în scrierile medicilor şi istoricilor greci şi romani antici (Theophrastus, Herodot, Dioscoride, Galen, Pliniu). A fost utilizată ca şi condiment de mii de ani, referiri găsindu-se şi în Biblie. Portughezii au fost primii care au găsit arborele de scorţişoară în Sri Lanka la începutul secolului XVI, aceasta fiind apoi importată în Europa în secolele XVI şi XVII. Scorţişoara conţine un ulei esenţial bogat în aldehidă trans-cinamică şi eugenol, care este folosit de multă vreme în sistemul Ayurvedic, printre altele pentru efectul său tonic, stomahic. Beneficii: -cardamomul susţine digestia şi ajută la păstrarea sănătăţii tractului digestiv; -coriandrul facilitează digestia, ajută la digerarea toxinelor şi la menţinerea unei balanţe normale de gaze în intestin şi contribuie la confortul digestiv; -menta susţine digestia, are un efect spasmolitic şi ajută în caz de flatulenţă şi spasme intestinale, contribuind la funcţionarea normală a tractului intestinal; -feniculul ajută în caz de flatulenţă şi spasme intestinale, susţine digestia şi apetitul şi sănătatea tractului digestiv; -coada şoricelului facilitează digestia şi contribuie la confortul digestiv; -roiniţa şi ghimbirul susţin digestia şi contribuie la funcţionarea normală a tractului intestinal; -scorţişoara ajută la menţinerea unui nivel corespunzător de gaze stomacale şi a confortului stomacului. Mod de administrare: Copii 7-14 ani: câte 1 capsulă pe zi. Copii de peste 14 ani și adulţi: câte o capsulă de 2-3 ori pe zi. Se administrează la nevoie. Administrarea zilnică se poate face până la 2 săptămâni, după care este necesară o pauză de 2 săptămâni. ATENŢIONĂRI: Nu se recomandă în caz de ulcer gastro-duodenal, gastrită acută, hiperaciditate, reflux gastroesofagian, copiilor sub 7 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului. SARCINĂ ŞI ALĂPTARE: Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte d