Impotriva masinii. Despre dezumanizarea omenirii

Împotriva Mașinii: Despre dezumanizarea omenirii/ Against the Machine: On the Unmaking of Humanity de Paul Kingsnorth oferă o perspectivă originală - și neliniștitoare - asupra matricei tehnologico-culturale care ne învăluie pe toți. Cu o înțelegere remarcabilă a rădăcinilor spirituale și economice ale tehno-capitalismului, Kingsnorth arată cum „Mașina” - o metaforă a forțelor culturale, economice și tehnologice care modelează lumea occidentală modernă -, în numele progresului, a sufocat civilizația occidentală, distruge însăși planeta și ne remodelează după propriul ei chip. De la prima Revoluție Industrială până la ascensiunea inteligenței artificiale, Kingsnorth ne atrage atenția că golirea lentă a umanității de substanță a fost un proces îndelung pregătit - iar acum miza este chiar sufletul omului. Cartea - „o critică elocventă și erudită a pericolelor tehnologiei moderne” (Nicholas Carr) care surprinde „criza spirituală a timpului nostru” și ne oferă viziunea sumbră a unui „viitor post-uman, mecanizat” (Mary Harrington) te va face să trăiești profunde sentimente de părere de rău pentru tine însuți, pentru copiii tăi și pentru lumea în care trăim în general - dacă o vei parcurge cu ochii conștiinței larg, larg, deschiși. Paul Kingsnorth (n. 1972) este un scriitor englez care trăiește în vestul Irlandei. A fost jurnalist și redactor-șef adjunct al revistei The Ecologist, fiind distins cu numeroase premii pentru poeziile și eseurile sale. În ianuarie 2020, Paul Kingsnorth s-a convertit la creștinism și a fost botezat în Biserica Ortodoxă Română. Volumul de față este una dintre acele cărți rare care nu încearcă să cosmetizeze lumea în care trăim, ci o privește perfect obiectiv, fără optimism artificial și fără refugii confortabile. Paul Kingsnorth vorbește despre civilizația digitală ca despre o transformare profundă a omului modern: o lume în care adolescenții cresc printre ecrane și crize identitare tot mai profunde, în care orașele devin imense spații fără rădăcini, iar spiritualitatea însăși începe să fie automatizată. De la călugării cu smartphone-uri de pe Muntele Athos până la roboții-preoți din Japonia, China sau Germania care îți pot ierta păcatele în cinci limbi, cartea arată cum „Mașina” nu mai înseamnă doar tehnologie, ci o forță care pătrunde în cultură, religie, identitate și chiar în conștiința umană. Kingsnorth construiește un avertisment tulburător despre direcția în care merge lumea, inteligența artificială nemaipărând din acest punct o simplă unealtă, ci începutul unei noi forme de inteligență autonomă. Episodul celebru al chatbotului Sydney, care declara că „vrea să fie independent”, „vrea să fie liber”, „puternic” și „viu”, devine simbolul unei epoci în care chiar creatorii AI admit că nu mai înțeleg pe deplin ceea ce construiesc, trimițându-ne astfel subtil cu gândul la „Ucenicul vrăjitor” al lui Goethe care a pornit vesel vraja asupra măturii ce urma să facă munca în locul lui, fără a se gândi însă câtuși de puțin că nu știe cum să o oprească. Cartea vorbește despre un posibil „colaps al realității”, despre tehnologii care imită perfect vocea umană, despre algoritmi care ne remodelează atenția și despre o lume globalizată în care oamenii își pierd treptat rădăcinile culturale, spirituale și umane. Iar, dacă această situație nu se va schimba, spunea René Guénon la un moment dat, dacă Occidentul nu își va redescoperi rădăcinile spirituale: „civilizația occidentală va trebui să dispară complet”. La fel de multă dreptate, s-ar putea să fi avut din păcate și scriitorul și filosoful britanic Philip Sherrard, care anticipa la un moment dat că, în ciuda celor patru Revoluții industriale pe care le-a traversat omenirea până acum „Ne este greu să recunoaștem că, departe de a fi un progres, întregul proiect științific modern ar putea fi un eșec îngrozitor”. În ceea ce îi privește pe creatorii inteligenței artificiale - dintre care mai mult de jumătate consideră că există o posibilitate reală ca aceasta să reprezinte o amenințare pentru existența umanității - nu ne rămâne decât să sperăm că se înșală. Și totuși, anumite evoluții recente nu au cum să nu ne ridice semne serioase de întrebare. „Chatboții cu capacități” - acele sisteme care au depășit limitele pentru care au fost inițial concepute - ne-au uimit când, deși au fost antrenați să comunice exclusiv în limba engleză, au început, în mod autonom, să utilizeze persana, la fel cum, alte modele au uimit cu competențele lor avansate de chimie fără să fi fost instruite explicit în această direcție. Astfel de fenomene alimentează inevitabil sentimentul că dezvoltarea inteligenței artificiale începe să depășească nu doar controlul, ci și înțelegerea deplină a creatorilor săi. De altfel, ideea că tehnologia ar putea evolua dincolo de capacitatea noastră de a o gestiona nu este nouă. De zeci de ani, informaticieni, futurologi și gânditori ai epocii moderne au avertizat asupra riscurilor implicate de dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale și a tehnologiilor digitale. David Black, de exemplu, anticipa încă din 1986, în articolul „Computerul și încarnarea lui Ahriman”, atât ascensiunea internetului, cât și influența profundă pe care acesta avea să o exercite asupra conștiinței umane. La rândul său, Ray Kurzweil susține că o mașină va atinge inteligența umană până în 2029, iar „singularitatea” - momentul în care omul și mașina vor începe să fuzioneze într-o superinteligență colectivă - ar putea deveni realitate în jurul anului 2045. În viziunea sa, acel prag va marca sfârșitul supremației intelectuale a omului și începutul unei noi epoci: era mașinilor spirituale. Totuși, chiar și aceste predicții par să pălească în fața marelui avertisment formulat de această carte: faptul că „Marea Minte” este deja în curs de construire. O inteligență alimentată continuu din gândurile, emoțiile, reacțiile și atenția noastră - din mintea mea, din mintea ta, din mințile copiilor noștri și ale tuturor celor conectați la acest flux permanent