Iesirea din indiviziune

La inceput am crezut ca am sub ochi citeva jocuri gratuite de imaginatie sarcastica: pe un postas il apuca damblaua dupa ce o viata a batut strazile orasului spre a imparti scrisori, un profesor cu aplomb retoric isi tine cursul in fata unei sali goale, un solitar mizantrop nascoceste o pereche de ochelari ale caror lentile sterg conturul oamenilor, un domn incepe sa intinereasca sub efectul euforic al raului pe care il face semenilor, un altul se sfrijeste pina la idiotenie sub influenta nefasta a bunastarii abundente, o pereche de soti sint la un pas de a-si vinde sufletul din dorinta de a-l invia pe copilul decedat, un avocat innebuneste aparind o femeie a carei identitate se multiplica la infinit, un popor citeste pe rupte pentru a memora cit mai mult in vederea vesniciei care il asteapta dupa moarte. Toate aceste ipostaze par desprinse dintr-o ospiciu de suflete ratacite.

Numai ca, pe masura ce citeam, simteam ca ospiciul, departe de a fi rodul imaginatiei autorului, se strecura treptat in realitate, alcatuind tocmai universul pe care il respiram in chiar clipa in care parcurgeam cartea. Atunci am inteles ca Horia Vicentiu Patrascu nu plasmuieste situatii insolite, ci ne descrie viitorul gratie unui fler de anticipatie filosofica. Povestirile de aici nu au nimic fantastic in ele, ci sint o privire prin gaura cheii catre colapsul spre care deja ne indreptam. Horia Patrascu scrie proza de anticipatie, nu povestiri cu intriga scrintita.

Tocmai de aceea volumul e o analecta de marturii despre detracarea stofei umane. Situatiile insolite pe care autorul le descrie nu sint mici rataciri cu putinta a de fi corijate, ci secvente autonome din marea pravalire in groapa degradarii. Omenirea e in naufragiu, iar Horia Patrascu ii descrie simptomele. E ceva eschatologic in povestirile lui, o adiere macabra de sfirsit de lume. Nu va lasati furati de albia de ironie in care autorul isi scalda nuvelele. Cel mai cuvenit e sa rideti cu un ochi si cu celalalt sa plingeti, fiindca probabilitatea ca intr-o zi sa intrati in pielea personajelor e considerabila. Homo sapiens a ajuns sa fie propria lui caricatura, un soi de farsa deplorabila careia Horia Patrascu ii surprinde in chip fidel trasaturile. In autor pilpiie un demon cirtitor, un spiridus destept, un lemur sprintar. Volumul e o mostra de desteptaciune a carei principala sursa sta in exercitiul facut la palestra filosofica. Asemenea povestiri nu pot fi scrise de un literat, ci doar de un ginditor indelung hirsit in cotloanele gindirii speculative. Imperativul lui Horia Patrascu e spiritul de fronda, unealta lui e sarcasmul, atuul lui e talentul. Dupa ce veti termina de citit volumul, veti simti cum un ochi va hohoteste si celalalt va boleste. (Sorin Lavric)