Moasa

Moașa/La levatrice de Bibbiana Cau ne poartă în Sardinia rurală a anului 1917, mai precis, în sătucul Norolani unde, Mallena - o femeie puternică și respectată, în vârstă de 37 de ani - le ajută pe femeile din comunitate să nască fără a le cere bani în schimb, folosindu-se de cunoștințele moștenite de la mama ei. La levatrice este un impresionant tablou de viață care surprinde aproximativ trei luni din viața Mallenei și a comunității din care face parte. Trei luni în care totul se schimbă și viața ei se rescrie pornind de la alte coordonate. Pentru scrierea cărții de față, Bibbiana Cau s-a documentat minuțios citind numeroase documente și texte din acea perioadă, articole de ziar și legi, precum și regulamente locale. Așa cum mărturisește chiar ea în nota de la finalul cărții, la scrierea acestui roman a contribuit substanțial și experiența ei de femeie, mamă și moașă în spital și în centrele de consiliere, calitate în care a cunoscut emoțiile luptelor câștigate sau pierdute de aceste femei, bucuriile și durerile lor, a simțit mâinile tremurânde ale acestor femei, epuizarea lor și mai ales bucuria de nedescris care se citește pe fața mamelor în momentul în care își văd pruncii nou-născuți. Femeile care vor citi această carte se vor simți recunoscătoare pentru faptul că nu au trăit în acele vremuri. Asta deoarece condițiile precare în care se desfășurau nașterile în zonele rurale acum mai bine de 100 de ani ar putea descuraja chiar și pe cele mai curajoase femei. Totodată, cartea ne face să ne gândim cu căldură și recunoștință la sacrificiile bunicilor și străbunicilor noastre, cărora le datorăm în mare măsură, lumea de astăzi. Moașa este un roman tulburător, de o factură aparte, o adevărată odă închinată femeilor ale căror gesturi cotidiene, aparent mărunte, trec adesea neobservate, ascunzând însă în tăcerea lor suferință, oboseală, durere, neîmpliniri și, nu de puține ori, visuri frânte. Așa cum spune autoarea, această carte s-a născut: din nevoia de a spune poveștile femeilor pe care istoria oficială le-a uitat, cu toate că sunt figuri importante în comunitatea lor. Femei care nu sunt întotdeauna puternice, dar sunt curajoase, care au luptat și continuă să lupte împotriva prejudecăților și a dificultăților, într-un mediu care, adesea, le obligă să lucreze în condiții precare și în roluri marginale. Și mai presus de toate, această carte trebuia scrisă pentru că: istoria unei femei este și istoria unei comunități. Este istoria unei țări, a unei societăți în schimbare. Este istoria noastră, a tuturor. Bibbiana Cau s-a născut și trăiește în Sardinia. După studiile de obstetrică la Universitatea din Cagliari, a lucrat mulți ani ca moașă în spital, asistând la venirea pe lume a numeroși copii. Cititoare pasionată încă din tinerețe, și-a descoperit interesul pentru scris în timpul redactării tezei de licență în Istorie socială. Ulterior, și-a aprofundat formarea prin studii în Educația adulților și Formare continuă la Universitatea Roma Tre, completate de alte cursuri și specializări în domeniul medical și al scrisului. Astfel, romanul Moașa, debutul său literar, a apărut ca o consecință firească a unei bogate experiențe de viață, dublată de o pregătire temeinică în arta scrierii creative. Cartea te acaparează treptat, meritul autoarei fiind acela că își dozează tensiunea și suspansul atât de bine, încât, spre final, nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să te abandonezi total în paginile ei, până la final. Sardinia rurală a anului 1917, în plin război mondial, nu era cel mai prietenos mediu în care să trăiești. Viața de zi cu zi era marcată de lipsuri de toate felurile, de la resurse limitate de hrană, căldură și igienă, până la posibilități limitate de îngrijire și tratament în caz de boală. Însă în Norolani, pe lângă bătrânele care cunoșteau ierburile și leacurile tradiționale și moașa care acorda asistență la naștere femeilor și care cunoștea o serie de remedii medicinale naturiste, exista și o farmacie unde se găseau medicamente moderne capabile să-i vindece pe suferinzi, sau măcar să le aline durerile. Mallena, moașa la care apelează toate femeile din Norolani și din satele învecinate când le vine sorocul, trăiește în această comunitate de 16 ani. A ajuns aici împreună cu Jubanne, care s-a îndrăgostit de ea la prima vedere și a luat-o de soție, salvând-o astfel de căsătoria aranjată de tatăl ei cu un bărbat dur și violent. În acest timp ea a devenit un punct de referință pentru comunitatea micii localități în care mistralul parfumează generos aerul cu un miros îmbietor de mare. Ea este îndrăgită de comunitate, cu atât mai mult că nu cere niciodată nimic în schimbul serviciilor sale. Încă din debutul cărții ne dăm seama ce fel de femeie este Mallena. Urmărind-o în timp ce o asistă pe Lucia, o tânără femeie, la naștere, sigură pe ea, asigurând toate cele necesare acestui eveniment și transmițându-i încredere și siguranță femeii de-a lungul întregului proces, ne dăm seama că ea este omul potrivit la locul potrivit. Tot acum facem cunoștință și cu Tzia Nonnora, o bătrână înțeleaptă, care îndeplinește rolul spiritual în timpul nașterii, rugându-se și respectând tradițiile. Observăm astfel că nașterea este prezentată ca un moment esențial al vieții, în care durerea, tradițiile și solidaritatea umană se împletesc, iar fiecare personaj contribuie, prin rolul său, la împlinirea acestui eveniment. Ideea de succesiune a generațiilor este subliniată și prin prezența Rosei, fiica Mallenei, care asistă la prima naștere din viața sa. După ce se asigură că mama și copilul sunt bine, Mallena se poate întoarce la propria viață... la propriile probleme. În lipsa soțului ei, plecat la război, ea se ocupă singură de cei doi copii, Rosa, fiica cea mare, matură și responsabilă și Daniele, băiatul mai mic, trist și retras, afectat de lipsa tatălui și de experiențele de la școală, unde este deseori pedepsit. Locuința lor este modestă, la fel ca și condițiile de trai, însă Mallena reușește să le ofere copiilor