Pachet 6 carti: Mihail Sebastian

Pachetul conține: • De două mii de ani... (264 pagini) • Orașul cu salcâmi (200 pagini) n • Accident (256 pagini) • Teatru (416 pagini) n • Cum am devenit (136 pagini) • Fragmente dintr-un carnet găsit. Femei (192 pagini) n Accidentul Accidentul pare astfel o apariție natural-tematică… Tot un roman sentimental, așa cum erau privite ficțiunile moderne cu personaje ce trăiesc experiența dragostei fără inhibiții de atașare la categoriile populare (ușoare). Eroii lui Sebastian caută vindecarea în evaziune din modern, iar pârtia de schi, concertele, expozițiile plastice sunt toate refugii, compensări pentru „dificultățile” de adaptare. - Lucian Pricop Cum am devenit huligan În Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni, Sebastian și-a mărturisit (totdeauna cu talent, uneori cu sinceritate, dar nu totdeauna și cu adevăr!) dezamăgirea pentru ceea ce el sugerează a fi schimbarea oportunistă a lui Nae (iar noi știm că nu era numai o simplă schimbare, ci ultimul segment al unei evoluții politice ultranaționaliste); a spus, lapidar, că în privința traseului politic al „directorului său de conștiință”: „Trebuie să recunosc astăzi: m-am înșelat”. - Marta Petreu De două mii de ani... De două mii de ani... este un roman. Această încadrare într-un gen literar atât de popular în interbelicul românesc pare o subordonare banală și reducționistă. În același timp, De două mii de ani... este un scandal, o etapă dintr-o istorie a antisemitismului românesc. Într-un proces al conflictelor interrasiale, De două mii de ani... este o piesă incriminatorie pentru mișcarea intelectualilor români dezabuzați. Revoltătoare pentru omul rațional, ciocnirea între politic și literar a dat naștere unui alt fandom, justificabil tot cu instrumentar ideologic: evreul - victimă, scriitorul - exponent al ultrajului românesc. - Lucian Pricop Fragmente dintr-un carnet găsit. Femei Paginile de roman modern scris de Sebastian - sau, mă rog, aceste însemnări care nu răstoarnă conceptul de roman tradițional - sunt toate verticalizări surprinzătoare ale unor stări de spirit, stări lirice și nu emfatic filosofice, și compun - cu precădere în Fragmente dintr-un carnet găsit, dar și în Femei - aproximări ale ideii de imediatețe în fața iubirii; s-ar putea afirma că „nirvanizarea erotică a lumii” este intenția volutelor amoroase, a introspecțiilor apropierii corporale niciodată refuzate, dar mereu consumate într-o stare de frenezie poetică lucidă. Orașul cu salcâmi Evitat de criticii canonici, pentru estetica sa adolescentină, Orașul cu salcâmi și-a câștigat cititori, unii fanatici, și a stors lacrimi de emoție multor generații. Ce i-a cucerit pe acești pasionați de Sebastian? Tocmai spațiul evaziunii imaginat de prozator, până la urmă doar o nișă ascunsă în datele cotidianului, ireperabilă celor din exterior și din interiorul căreia inițiații eludează însăși ideea de apartenență la realitatea obiectivă. Eroii din Orașul cu salcâmi se izolează voluntar, aparent claustrofobic și autist, într-o oază ce cuprinde suma tuturor virtualităților posibile și necesare. Proscriși sau inadaptați, ei își configurează instinctual o lume autosuficientă. - Lucian Pricop Teatru (Jocul de-a vacanța; Steaua fără nume; Ultima oră; Insula) Fericirea este cuvântul care se repetă în teatrul lui Sebastian și poate fi considerat un fel de idee fixă, fiecare o caută și o imaginează în felul său. […] Teatrul lui Mihail Sebastian aduce în interbelic o despărțire de tradiție, o apropiere (imperfectă totuși) de teatrul psihologic, situându-se între comic și tragic, cu ieșire directă prin evaziune lirică. Căutându-și echilibrul într-o problematică de o gravitate intelectuală medie, teatrul lui Sebastian refuză convenția bulevardieră, dar se desparte și de salturile atemporale ale teatrului mitic scris de Lucian Blaga, de angoasele cunoașterii experimentate în diverse forme de Camil Petrescu. - Lucian Pricop