Viata necuoscuta a copacilor

ALEJANDRO ZAMBRA (n. 1975), poet, eseist, sce­na­rist si romancier chilian, a studiat literatura hispa­nica la Instituto Nacional General Jose Miguel Carrera si la Universidad de Chile. A urmat un maste-rat in studii hispanice la Madrid si a obtinut titlul de doctor in literatura la Pontificia Universidad Catolica de Chile. A debutat ca prozator in anul 2006 cu ro­manul Bonsai (tradus in romana de Liliana Plesa Iacob, Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2017), care a fost recompensat cu Premiul Criticilor Literari din Chile. Au urmat Viata necunoscuta a copacilor si Formas de volver a casa, care s-au bucurat, de ase-menea, de aprecierea criticii si a publicului. Facsimil, cea mai recenta opera a autorului chilian, este consid-erata de catre The Guardian si The Irish Times una dintre cele mai bune carti aparute in 2016. Cartile lui Zambra au fost traduse deja in zece limbi si au primit prestigioase premii literare nationale si internationale, precum Premio del Consejo Nacional del Libro y la Lectura (Chile, 2007 si 2012), Premio Altazor (Chile, 2012), Prins Claus Prijs (Olanda, 2013) si Premio Mu-nicipal de Literatura de Santiago (Chile, 2014).

In prezent, Alejandro Zambra preda literatura la Universitatea Diego Portales din Santiago, Chile.

Considerat de critica de specialitate „noua stea a literaturii din latino-americane“, ALEJANDRO ZAMBRA s-a impus pe scena literara prin stilul original si prin placerea de a istorisi. In 2007, a fost inclus in Bogota 39, o lista a celor mai importanti scriitori din America Latina sub 39 de ani. In 2010, revista britanica Granda l-a nominalizat printre printre cei mai importanti 22 de romancieri de limba spaniola sub 35 de ani. „Scriu pentru ca am nevoie sa simt ca nu am murit“, marturiseste Zambra.

In fiecare seara, Julian, tanar profesor si „scriitor de duminica“, improvizeaza scurte povestiri despre copaci pentru a o adormi pe Daniela, fiica lui vitrega, un ritual de la care nici adultul, nici copilul nu se abat niciodata. Nici macar in seara in care Veronica, sotia lui Julian si mama Danielei, intarzie inexplicabil de mult. Cuprins de panica, profesorul se teme ca a fost parasit si isi petrece noaptea scriind despre cea care ii este sotie, despre viata lor impreuna, despre trecut, promitand ca isi va incheia povestirea cand Veronica va ajunge acasa ori atunci cand va capata certitudinea ca femeia a disparut pe veci. Romanul il poarta pe cititor intr-un subtil joc al trecutului cu prezentul, dar si al prezentului cu viitorul, caci Julian isi imagineaza ziua in care Daniela, in varsta de 30 de ani, ii va citi insemnarile din noaptea care le-a schimbat vietile pe vecie.„Acum citeste, e cufundat in citit: se straduieste sa-si inchipuie ca nu cunoaste povestea si, pentru scurt timp, iluzia ii reuseste – se lasa purtat cu inocenta si timiditate, convins ca are in fata ochilor textul altcuiva. Totusi, o virgula prost pusa sau un sunet mai aspru reusesc sa-l aduca la realitate: este atunci, din nou, autor, autorul a ceva, un fel de politist al propriei persoane care isi sanctioneaza greselile, excesele, pudorile.“ Alejandro Zambra