Mica filosofie a marii

Mică filosofie a mării/ Petite philosophie de la Mer de Laurence Devillairs este o invitație de a ne desprinde, fie și numai pentru câteva momente, de ritmul infernal al vieții cotidiene și de „a arunca o privire” sinceră în adâncurile ființei noastre, într-un mic exercițiu de regăsire. Această carte este al doilea volum dintr-o colecție de cărți scrise de Laurence Devillairs în care autoarea ne invită să ascultăm lecțiile pline de înțelepciune ale naturii. După succesul internațional al volumului Mică filosofie a păsărilor, Laurence Devillairs revine cu acest nou volum seducător, în care ne îndeamnă să ne aplecăm urechea la blândul murmur al oceanului și să încetinim puțin această fugă nebună prin viață, învățând în schimb de la „marea doamnă albastră” arta de a trăi cu mai mult respect față de ritmurile noastre interioare, și mai profund. În aceste pagini veți găsi 20 de lecții de viață, simple și scurte, „predate” de nimeni alta decât eterna, încântătoarea și misterioasa... mare. Născută în 1969, Laurence Devillairs este absolventă a prestigioasei École Normale Supérieure și predă în prezent la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne. Este doctor în filosofie, editor și autoarea mai multor cărți, printre care se numără: Être quelqu’un de bien. Philosophie du bien et du mal, Guérir la vie par la philosophie, La Splendeur du monde și Un bonheur sans mesure. Această carte încântătoare s-a născut din cele două mari pasiuni ale autoarei, pentru filosofie și pentru mare, rezultatul fiind o delicată meditație asupra vieții inspirată de contemplarea valurilor mării... Iată mai jos principalele idei la care vă invită să meditați această carte: Plecarea: Să prindem valul Marea este viața. Ba chiar mai mult: este sensul vieții. Ea ne spune ce înseamnă să existăm - indiferent că suntem amirali sau simpli mateloți. Își oferă neobosit învățăturile și sfaturile celor care știu să asculte, care știu să se oprească, în tăcere, să-i soarbă filosofia. Pentru că ea este mișcare, ne îndeamnă să reflectăm la existența noastră prinsă în curgerea zilelor; pentru că ea este schimbare, ne amintește că și destinul nostru e făcut din ocoluri și meandre, din vânturi și maree. - Laurence Devillairs, Mică filosofie a mării E suficient să ne îndreptăm privirea spre valurile mării, pentru a începe să descoperim laturi ale vieții pe care nu le-am explorat niciodată, și care, poate, ar fi mai bine să nu ne rămână etern necunoscute. Marea ne reamintește așadar, că viața înseamnă aventură, libertate și neprevăzut, îndemnându-ne să ne eliberăm, măcar din când în când, de „timiditățile și de spațiile noastre prea înguste”. Viața trebuie să însemne smerenie, pentru că la fel cum ne simțim pe mare, când ne lăsăm „purtați de ceva mai frumos și mai puternic decât noi”, așa ar trebui să ne simțim și în fața vieții în sine, pe care nu o putem dirija și programa tot timpul așa cum ne-am dori. Pentru că viața, asemenea mării, cere improvizație, încredere și optimism. Viața, asemenea mării, înseamnă pericol și bucurie, înseamnă schimbare și transformare, și mai înseamnă... noi începuturi. Așa cum știu mateloții că după fiecare furtună, pe mare va răsări negreșit soarele, trebuie să fim conștienți că „destinul nostru e făcut din ocoluri și meandre, din vânturi și maree” și că, indiferent de condiții, trebuie să ne amintim mereu să rămânem „stăpâni ai propriului destin” și „căpitani ai sufletului nostru”. Mare sau ocean? Refuzul etichetelor Trebuie să ne revoltăm împotriva etichetărilor și a catalogărilor! Să se spună și să se știe: nicio ființă umană nu rămâne încremenită pe vecie în caracteristici imuabile. Nu suntem, o dată pentru totdeauna, ceea ce suntem; avem darul metamorfozelor, talentul renașterilor. - Laurence Devillairs, Mică filosofie a mării Încercând să justifice de ce pe parcursul cărții folosește alternativ, când termenul de mare, când cel de ocean, autoarea ne reamintește faptul că înainte de Magellan, nu se făcea o distincție atât de clară între mări și oceane, vorbindu-se pur și simplu despre „Marea Oceaniei”. Prin urmare, pornind de la diferența aparent rigidă dintre „mare” și „ocean”, autoarea ne arată că aceste distincții, deși reale - oceanele sunt mai întinse și mai adânci, mările mai restrânse și, aparent, mai blânde - sunt adesea făcute doar din dorința de a simplifica și a defini succint realitatea în care trăim. De fapt, deși marea este considerată mai mică, mai puțin adâncă și aparent mai blândă decât oceanul, această imagine este înșelătoare. Oceanul își arată deschis forța, în timp ce marea pare calmă doar pentru a surprinde: își schimbă starea brusc, trece de la liniște la furtună și contrazice orice previziune. Așadar, ideea mării pașnice și a oceanului năvalnic este o falsă opoziție, pentru că nicio apă nu corespunde unei singure etichete. În mod asemănător, nici oamenii nu pot fi descriși printr-o simplă definiție, un temperament sau o listă de trăsături. Pentru că și noi, asemenea apelor, avem mai mult decât o singură identitate. Marea Sargaselor. Să evităm capcana regretelor Sargasele reprezintă, în viața noastră, toate remușcările care ne apasă și ne trag înapoi, care ne împovărează și ne încetinesc - toate aceste „ar fi trebuit” sau „n-ar fi trebuit” care ne îngreunează traversarea. Marea Sargaselor este întinderea regretelor noastre, care ne ține captivi în mrejele faptelor trecute și ale șanselor ratate. - Laurence Devillairs, Mică filosofie a mării Marea Sargaselor, o întindere marină fără țărm, valuri sau vânt, acoperită de alge care îngreunează înaintarea, devine metafora regretelor care ne imobilizează în viață. Așa cum navele rămân captive în această mare inertă, și noi rămânem blocați uneori în remușcări care ne fac înaintarea prin viață mai grea, mai anevoioasă. Uităm însă că, singura cale de a scăpa de remușcări este să ne continuăm drumul, fără a privi înapoi, gândindu-ne la greșeli ca la niște etape firești ale călătoriei. Regretele nu trebuie să ne țină pe loc, ci dimpotrivă, să fie