Pisica de la ora cinci

O evocare autobiografică a copilăriei în anii 1960, în care memoria și ficțiunea se împletesc într-un omagiu adus unui oraș magic: Brașov. n Un roman-puzzle alcătuit din 18 povestiri, a căror acțiune se petrece în atmosfera anilor ʼ60 din Brașov. Inspirat din copilăria autoarei, întâmplările ne poartă într-o călătorie când duioasă, când aventuros năstrușnică, într-un trecut care se conturează pagină cu pagină în mintea cititorilor, în această evocare autobiografică. Totul văzut prin ochii unei copile, fascinată de lumea din jur, de orașul de la Poalele Tâmpei, care devine el însuși personajul în jurul căruia pivotează viețile tuturor. Un oraș magic, care, în ciuda vremurilor, reușește să rămână astfel în ochii celor care îl iubesc. O evocare emoționantă a copilăriei în anii ’60, între universalitate și culoare locală. Autoficțiunea Rodicăi Bretin nu cade în capcana nostalgiei patetice și a idealizării forțate, ci, pagină cu pagină, piesă cu piesă, reconstruiește lucid o viață și o lume, familiare și necunoscute deopotrivă. Sunt adunate aici povești cu moașe săsoaice și bijutieri evrei, cu porumbei și cu pisici, cu casele de pe Strada Lungă și cu salcâmii care umbreau odinioară Piața Sfatului. Peste toate, este o declarație de dragoste pentru un loc, unul la granița dintre realitate și legendă, cunoscut de-a lungul timpului drept Cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână, Kronstadt, Stalin, Orașul de sub Tâmpa sau, pur și simplu, Brașov. - George Cornilă Personajul principal al cărții este Brașovul, un Brașov prefirat printre gene grele de melancolia vârstelor pierdute, un Brașov ca un anotimp veșnic cald și însorit, un oraș-timp, când părinții erau încă tineri, iar vremea nu își arătase fața ei crudă, neiertătoare. Întâlnim aici sași, români și unguri într-o Țară a Bârsei de poveste, pe o Stradă Lungă văzută prin ochii unui copil. Poate ne-am aștepta ca percepția acestui personaj-narator asupra lumii să fie alterată de curata lui naivitate. Totuși, lucrurile se văd adesea mult mai limpezi dintr-un astfel de unghi. Într-un stil cald și cu o frază limpede, Rodica Bretin ne aduce în fața ochilor o lume pierdută, în care primele zăpezi cădeau în octombrie, când în bucătării încă mai mirosea a oțet fiert cu foi de dafin, de la gutuile puse la murat, o lume în care legendele urbane aveau putere de știri, înspăimântând oamenii, o lume scăldată în arome și gusturi bogate, pe jumătate uitate, care ademenesc cititorul și-l îmbată cu promisiuni. Tanti Suzi, unchiul Traian, bunicii din Vlădeni, Bodor-baci, vecinul de nouăzeci de ani care făcea vin de smochine, moașa săsoaică ajutată de îngeri, Fräulein Klara de la grădinița germană din Brașovul vechi și mulți alții populează paginile acestor memorii, dându-le viață. Asistăm la istoriile dureroase, triste, ale sașilor obligați să emigreze în Germania, istorii străbătute totuși de dulceața vremurilor de odinioară, când oamenii se priveau unii pe alții cu mai multă indulgență și acceptare. Suntem martorii efectelor comunismului, când gospodării falnice și vieți împlinite prin muncă erau ruinate într-o clipă. Maturizarea fetiței se petrece treptat, de la băiata care culca găina în pătuțul păpușii până la preadolescenta care descoperă că părinții au o viață până acum necunoscută, că existaseră și înainte de ivirea ei pe lume, ba chiar păreau fericiți și suficienți unul altuia, într-o poză veche. Cartea este un frumos omagiu adus Brașovului și oamenilor săi. - Simona Antonescu