Filosofie si oglinda naturii

Publicata la Princeton University Press, este prima carte scrisa de Richard Rorty. Pana la acel moment publicase doar studii si o antologie, care i-a crescut admiratia in randul filozofilor analitici, The Linguistic Turn (un compendiu de texte din cei mai importanti filozofi ai limbajului, caruia i-a scris, in 1967, ca editor, o prefata si o postfata). Treptat, prin studiul lui John Dewey si al filozofilor Quine si Sellars, Rorty incepe sa-si contureze pozitia &'pragmatista&' pe care o va articula, in 1979, in Filozofia si oglinda naturii. Scopul principal al cartii este acela de a arata ca doua dintre cele mai cunoscute teme ale filozofiei contemporane (problema minte-corp si cea a adevarului corespondenta) pot si trebuie sa fie depasite. Iar modul in care alege Rorty sa realizeze aceasta depasire este unul cu totul nou si intrigant. In loc sa incercam sa rezolvam aceste probleme, sugereaza filozoful, ar fi mai bine sa incercam sa le dizolvam, folosindu-ne de cateva strategii. Cea mai importanta dintre aceste strategii, pe care o va folosi in toata cartea, e incercarea de recontextualizare istorica a acestor probleme. Odata ce reusim sa aratam care a fost contextul istoric in care a aparut o problema si caror nevoi teoretice si practice a raspuns ea, crede Rorty, e mai usor sa slabim importanta ei in prezent. O a doua strategie, la fel de importanta, este evitarea, cu metoda, a oricarei incercari de critica directa a celor doua probleme amintite si a diverselor lor abordari. Ceea ce incearca Rorty este, mai degraba, sa faca, prin redescriere, ca acele probleme sa para triviale sau neinteresante ori fara relevanta practica. Aceasta metoda va fi teoretizata in cartile sale ulterioare, in special in Contingenta, ironie si solidaritate. Cele doua strategii sunt rodul legaturilor profunde ale lui Rorty cu traditia filozofiei continentale (in special cu Heidegger si Derrida), pe care el o readuce, primul, in atentia filozofilor analitici. Cartea a fost un soc pentru departamentele de filozofie analitica din SUA. Si aceasta din mai multe motive. Intai de toate, ea venea dupa The Linguistic Turn, prin care Rorty se afirmase ca un continuator si sustinator al filozofiei analitice. In al doilea rand, ea ii aseza ca piloni de rezistenta, alaturi de Wittgenstein (agreat de analitici), pe Heidegger si Dewey, doi ganditori ignorati in America la acea vreme sau considerati non-filozofi. Abia dupa aparitia cartii lui Rorty a inceput sa fie studiat sistematic Heidegger in SUA, iar Dewey sa fie reconsiderat. Pentru publicul din Romania aceasta traducere vine sa umple un gol. In primul rand, ea completeaza, cu prima piesa, seria celor mai importante traduceri din Rorty (Eseuri filosofice 1, 2 si 3, si Constingenta, ironie si solidaritate, publicate in anii trecuti). In absenta acestei carti este foarte greu de urmarit traseul gandirii filozofului american. In al doilea rand, Rorty este una dintre cele mai bune exemplificari ale modului in care pot fi cititi marii filozofi contemporani (de la cei analitici - Quine, Sellars, Davidson - si pana la cei continentali, mai ales Derrida), dar si...