O singuratate prea zgomotoasa

Inaintez, ma opresc in dreptul lui si zic: „Buna ziua, domnule Hrabal, cum va simtiti la o suta de ani?“ „Prind puteri, zice, imi recapat increderea. Primii o suta de ani sunt cei mai grei, ca dupa aia... Si inca ceva, daca tot esti tanar si te mananca sa scrii, spune-le asta scriitorilor, din partea mea: asa va trebuie daca n-ati putut sa stati pe curu' vostru.“„Bine, zic, dar cititorilor ce sa le spun?“ „Cu cititorii eu nu mai am nicio treaba“, mi-a mai zis si s-a uitat in jos, poate la petele de pe fata de masa, poate la cizmele de cauciuc cu care era incaltat, poate la porumbeii care-l asteptau cuminti sub masa. Marin Malaicu-Hondrari Bohumil Hrabal (1914 – 1997) este un scriitor ceh considerat de multi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multa vreme, cartile sale au circulat in samizdat, adunand in jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionati, cuceriti definitiv de umanismul tragicomic si umorul savuros al operei sale. In timpul vietii, aproape trei milioane de exemplare au fost vandute numai in Cehoslovacia natala. Mare bautor de bere si mare iubitor de pisici, Hrabal obisnuia sa recite la „Tigrul de Aur“, crasma lui preferata din Praga, pasaje intregi din Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. A murit la 83 de ani, dupa ce a cazut de la etajul unui spital, incercand sa hraneasca porumbeii.